Radu Glonț

Împărțim rezultatele, împărțim și efortul



Majoritatea oamenilor irosesc mai mult timp și mai multă energie încercând să evite o problemă decât dacă ar încerca să o rezolve. (Henry Ford)

Nu-i treaba mea, descurcă-te! 

Așa cum e de dorit ca o vânzare să se facă atât de bine încât să nu fie nevoie de negociere, la fel e de dorit ca într-o relație, fie ea personală sau de business, lucrurile să funcționeze atât de bine încât să nu apară probleme. Cu toate astea, o relație nu funcționează întotdeauna cum ne dorim, iar una dintre situații este cea când ai de-a face cu cineva care funcționează ghidat de enervantul “Nu-i treaba mea, descurcă-te!”
Probabil ai întâlnit genul acesta de persoană, fie printre colegii de la job, fie printre prieteni sau chiar rude. 

Nu ne referim la situația în care, din lipsă de timp, resurse sau chiar chef, cineva care nu are niciun interes, refuză să se implice în rezolvarea unei probleme. Sunt totuși situații în care cealaltă parte, deși nu are datoria de găsire a unei soluții, depinde de rezultatul obținut. Și mă refer, mai exact, la situații de genul uneia întâmpinată la fostul job, când un client mi-a solicitat o informație din trecut la care nu puteam avea acces fără mai multe date de la el. Date pe care refuza să mi le transmită, cu argumentul: “Nu mă interesează, descurcați-vă, eu vreau datele”. Cu toată intenția de a îl ajuta, nimeni din cei cu care lucrase nu se mai afla în companie așa că nu puteam face nimic fără datele pe care refuza să mi le dea.

Deși mesajul meu a fost foarte clar: “ajută-mă să te ajut”, m-am lovit de un zid. Inutil să spun că, cu această atitudine, lucrurile nu s-au finalizat prea simplu, pentru că abordarea aceasta dezbină, nu apropie oamenii. Și atunci, stau și mă întreb: de ce ne sabotăm, de fapt, singuri? Și aici aș vedea cel puțin două direcții: una în care modul de rezolvare a problemei se învârte în jurul căutării de vinovați și de atribuire a sarcinii de rezolvare exclusiv către aceștia. 

A doua direcție e cea de rezolvare efectivă a problemei, de asociere, colaborare cu celălalt, astfel încât soluția găsită să răspundă intereselor tuturor și să îi aducă de aceeași parte a baricadei. Atunci când depinzi într-un fel sau altul de celălalt, nu e de dorit să te poziționezi ca și adversar sau competitor ci mai eficient e “să pui umărul” alături de el pentru găsirea unei soluții care să vă salveze timpul și să aducă rezultate mai bune.

Contează atât de mult cine trebuie să facă / cine e de vină? 

Probabil că uneori detașarea vine pe fondul unei explorări insuficiente a propriului interes. Am vorbit mai multe despre acest subiect aici. Când te concentrezi pe poziții și nu pe interes, poate părea nedrept să faci lucruri în afara sarcinilor tale.

În același timp, să aștepți rezolvarea doar de la celălalt, te duce automat în scenariul în care ești nevoit să accepți o soluție care poate nu e cea mai avantajoasă pentru tine.

Sigur că, într-un parteneriat, împărțirea sarcinilor este importantă. Însă puțină flexibilitate n-a omorât pe nimeni. Așa cum recomandă și cei de la Program on Negotiation, soluțiile găsite în echipă duc la o sudare a relației și o colaborare mai bună pe termen lung. Și știm deja că, la fel ca în negociere, rezolvarea unui conflict e de dorit să se încheie cu mulțumirea tuturor părților implicate. Iar pentru asta, ne place sau nu, e important să facem eforturi la comun, nu separat.